luni, 7 martie 2011

Regimul substanţelor şi deşeurilor periculoase, precum şi al altor deşeuri


Art. 15
Activităţile supuse unui regim special de gestionare şi gospodărire privesc fabricarea, comercializarea şi utilizarea substanţelor periculoase şi transportul, tranzitul, depozitarea temporară sau definitivă, distrugerea, manipularea, precum şi importul şi exportul de substanţe şi deşeuri periculoase.
Importul în România de deşeuri de orice natură, în stare brută sau prelucrată, este interzis, cu excepţia anumitor categorii de deşeuri ce constituie resurse secundare de materii prime utile, în conformitate cu reglementările dispuse prin acte normative propuse de autoritatea centrală pentru protecţia mediului şi aprobate de Guvern.
Tranzitul şi exportul de deşeuri de orice natură se pot realiza în conformitate cu acordurile şi convenţiile la care România este parte.
Activităţile prevăzute la art. 15 şi 16 sunt permise numai în baza acordului şi/sau autorizaţiei de mediu.
Autoritatea centrală şi agenţiile pentru protecţia mediului, după caz, supraveghează şi controlează respectarea reglementărilor privind substanţele şi deşeurile periculoase.
Autorităţile administraţiei publice locale sunt obligate să ia măsuri de prevenire şi limitare a impactului asupra mediului al substanţelor şi deşeurilor de orice natură şi să anunţe autorităţile teritoriale pentru mediu despre orice activitate neconformă cu reglementările legale.
Autorităţile vamale controlează şi răspund de aplicarea prevederilor art. 17 referitoare la intrarea şi ieşirea substanţelor şi deşeurilor periculoase din ţară, pe baza reglementărilor autorităţii centrale pentru protecţia mediului.
Persoanele fizice şi juridice au următoarele obligaţii în domeniu:
a) să ţină evidenţa strictă - cantitate, caracteristici, mijloace de asigurare - a substanţelor şi deşeurilor periculoase, inclusiv recipienţii şi ambalajele acestora care intră în sfera lor de activitate şi să furnizeze lunar autorităţilor competente pentru protecţia mediului datele necesare;
b) să ceară acordul şi/sau autorizaţia de mediu şi să aplice reglementările legale privind substanţele şi deşeurile periculoase;
c) să asigure, prin sisteme proprii, supravegherea mediului, pe baza prevederilor din autorizaţie, pentru identificarea şi prevenirea riscurilor, să ţină evidenţa rezultatelor şi să anunţe iminenţa sau producerea unor eliminări neprevăzute sau a accidentelor, autorităţilor competente pentru protecţia mediului şi de apărare împotriva dezastrelor.
Autoritatea centrală pentru protecţia mediului elaborează, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, reglementările privind:
a) amplasarea, amenajarea şi supravegherea diferitelor tipuri de depozite;
b) colectarea, prelucrarea, tratarea, neutralizarea deşeurilor, precum şi reciclarea celor refolosibile; c) transportul deşeurilor;
d) refacerea cadrului natural al zonelor deteriorate;
e) instalaţiile pentru incinerarea deşeurilor industriale, menajere, agricole şi altele;
f) instalaţiile de epurare a apelor uzate şi a nămolurilor;
g) folosirea nămolurilor, a apelor uzate, a deşeurilor industriale, menajere şi a celor rezultate din incinerare;
h) procedura de autorizare pentru amplasarea şi amenajarea depozitelor, transportul, incinerarea, prelucrarea şi utilizarea deşeurilor de orice fel;
i) importul, exportul şi tranzitul de deşeuri şi substanţe periculoase.
Controlul gospodăririi deşeurilor de orice fel revine autorităţilor pentru protecţia mediului şi celorlalte autorităţi competente, potrivit legii.
Autorităţile administraţiei publice locale, persoanele fizice şi juridice, care au în profilul lor activităţi supuse reglementărilor cuprinse în art. 22, au următoarele obligaţii:
a) să ceară acordul şi/sau autorizaţia de mediu, conform art. 22 lit. h);
b) să depoziteze deşeurile menajere, industriale, agricole sau altele, numai pe suprafeţe autorizate în acest scop;
c) să utilizeze, în cazul incinerării deşeurilor, numai instalaţii omologate de către autorităţile pentru protecţia mediului şi sănătate;
d) să amenajeze, conform competenţelor atribuite prin lege, depozitele de deşeuri;
e) să respecte condiţiile de refacere a cadrului natural în zonele de depozitare prevăzute în acordul şi/sau autorizaţia de mediu şi să garanteze, cu mijloace financiare, pentru aceasta;
f) să recupereze deşeurile refolosibile şi să le valorifice prin unităţi specializate;
g) să folosească pe terenurile agricole numai deşeurile autorizate de autorităţile competente pentru protecţia mediului, sănătate şi agricultură;
h) să depoziteze în mediul subteran deşeuri numai în cazul în care deţin acordul şi/sau autorizaţia de mediu.

Protectia mediului in zona montana



Mediul ca si calitatea lui reprezinta conditia fundamentala a desfasurarii efecienelor a activitatilor turistice;

De aceea si dezvoltarea turismului montan reclama in permanenta protejarea si conservarea resurselor naturale si antropice a integritatii mediului ambient in toata complexitata sa.

Probleme legate de degradarea mediului:

In zona montana din tara noastra problemele legate de degradarea mediului apar cu deosebire in zonele cu circulatie intense

Apar ca pe Valea Prahovei,dar si in zona muntilor Ceahlau,Rodnei,Parang,Ciucas

Putem remarca usor unele din consecintele lipsei protectiei patrimoniului natural ca:

a)fenomene vizibile de eroziune

b)degradarea padurilor prin defrisari necontrolate

c)degradarea ale pesajului natural datorate exploatarilor economice

d)prezenta resturilor menajere lasate de turisti

e)taieri necontrolate de brazi si alti copaci
Rolul statului in protectia mediului
Statul nu a fost indiferent la necesitatea protectiei mediului motiv pentru care in anul 1995 emite legea protectiei mediului nr.137 prin care defineste cadrul genereal al conservarii naturii pe baza principiilor si elementelor strategice in scopul asigurarii unei dezvoltarii durabile

Asfel in articolul 3 al acestei legi sunt impuse urmatoarele principii:


1) Precautii in luarea deciziilor

2) Prevenirea riscurilor ecologice

3) Conservarea biodiversitatii si a ecosistemelor specifice mediului natural

4) Cine polueaza plateste

5) Inlaturarea cu prioriate a poluantior care pericliteaza direct si grav sanatatea oamenilor

6) Crearea sistemului national de monitorizare mediului

7) Utilizarea durabila a resurselor naturale

8) Mentinerea si ameliorarea calitatii emdiului prin reconstructia zoneleor deteriorate

9) Dezvoltarea colaborarii internationale pentru asigurarea calitatii mediului